“Norvegienii sunt în stare să îți ia bani și pe vesta de salvare”

Asta a fost replica lui varu-meo, Marius, cu care am fost la plimbare prin Norvegia. Din păcate, aproape că are dreptate. Spun asta pentru că norvegienii sunt foarte buni la a-ți lua banii. Nu mă plâng, serviciile sunt de calitate, dar rămâi totuși cu impresia că în Norvegia, totul, dar absolut totul e cu plată. … Continue reading ““Norvegienii sunt în stare să îți ia bani și pe vesta de salvare””

Asta a fost replica lui varu-meo, Marius, cu care am fost la plimbare prin Norvegia.

Din păcate, aproape că are dreptate. Spun asta pentru că norvegienii sunt foarte buni la a-ți lua banii. Nu mă plâng, serviciile sunt de calitate, dar rămâi totuși cu impresia că în Norvegia, totul, dar absolut totul e cu plată.

Nici nu intri bine în Norvegia că trebuie să plătești 20 de coroane pentru podul pe care treci și pentru autostrada pe care vei merge. Dupa câteva sute de kilometri alte stații de plată alte 25 de coroane. Din fericire următoarele stații de taxare vreo 4 sau mai multe au fost automate și nu a mai trebuit să oprim, dar din câte am înțeles voi primi o factură peste vreo 6 luni, adunate cred ajung la vreo 300 de coroane.

Aici se plateste pentru drumurile din Norvegia

Asta a fost cu drumurile și nu va imaginați că am avut parte numai de autostradă, nu, erau și drumuri cu o bandă pe sens, dar și ălea costau 20-30 de coroane.

Ajunși la camping, plătim 170 de coroane pentru locul de campare. Buuun, dar dușul nu e inclus. Vrei duș mai dai 10 coroane pentru o fisa cu care îți faci duș 6 minute.
La camping era și net wireless, dar daca vrei parola de la net, mai dai 30 de coroane…

În ziua următoare, ca să ajungem la stânca după care am plecat a trebuit sa trecm cu un ferryboat. La urcarea pe ferry, nu era afișat nici un preț, ne gândim că nu are cum să fie prea mult… 160 de coroane dus, 160 întors. După ce am trecut cu ferry am mers vreo 20 km pe drum normal + încă vreo 5 km de urcat pe munte cu masina și am ajuns la o parcare de unde a trebuit sa urcam pe jos. La parcare surpriza, 80 de coroane ca să îți lași mașina într-o ”poiană”.

A doua zi am vrut să schimbam niște bani, și am mers normal la bancă. Cursul e 1 Euro = 7.9234155 Norwegian kroner (luat de pe google), noi am primit 300 de coroane pentru 50 de euro, pentru că aveau un comision de 80 de coroane.

În încheiere vreu să mai spun că orice nimic era 20 de coroane. Cafeaua la automat 20kr, o sticla de 1,5L de Cola 20kr, drumul cel mai ieftin 20 de coroane.

Cu toate astea, eu sunt de părere că a meritat.

Aici Roadtrip to stavanger Norway găsiți poze de pe acolo, o să le explic într-o postare viitoare.

Am fost în Norvegia…

… la Stavanger să văd Preikestolen adica stînca și peisajul ăsta: și nu numai. Mai multe imagini, păreri și opinii despre turismul în Norvegia și impresii despre Norvegia vor urma…

… la Stavanger să văd Preikestolen adica stînca și peisajul ăsta:

Preikestolen / Stavanger

și nu numai.

Mai multe imagini, păreri și opinii despre turismul în Norvegia și impresii despre Norvegia vor urma…

Încă trăiesc

Nu am mai scris de ceva… defapt de foarte mult timp pe blog. Nu o să zic că nu am avut timp pentru că timp ar fi fost. Sincer să fiu nu prea avut inspirație și chemare să scriu. În fine, ideea e că tot semestrul ăsta am lucrat împreună cu alți patru colegi de … Continue reading “Încă trăiesc”

Nu am mai scris de ceva… defapt de foarte mult timp pe blog. Nu o să zic că nu am avut timp pentru că timp ar fi fost. Sincer să fiu nu prea avut inspirație și chemare să scriu.

În fine, ideea e că tot semestrul ăsta am lucrat împreună cu alți patru colegi de clasă la un proiect destul de complex și destul de aproape de unul din viața reală. Iar după cel puțin 7 ore de stat în fața calculatorului la facultate, nu îmi mai vine să vin acasă să ma apuc de scris pe blog.

Acum dacă mă întorc la proiect, ziceam că e complex și aproape de real-life.

Zic că e complex pentru că deși e o aplicație web pe care noi am făcut-o în PHP, au fost destule probleme de analizat și rezolvat:

  • 4 tipuri de utilizatori dintre care 2 tipuri au acelș username dar parole diferite
  • de realizat 2 unelte pentru statistici
  • s.a.m.d (îmi e cam lene să înșir totul acum și nici nu vreau să plictisesc)

Dacă vă întrebați ce am avut de făcut, ehhh.. e cam greu de explicat. Pe scurt un sistem cu ajutorul căruia firma pentru care am lucrat noi, să îi zicem MA, să poată face și distribui survey-uri (chestionare) angajaților altor firme cu care MA are sau va avea contract. Apoi, după ce angajații firmelor completează chestionarele (legate de sănătate), angajații MA se duc pe teren și fac anumite analize ”pacienților”. Apoi în funcție de răspunsuri și rezultatele analizelor, angajații MA pot face anumite sondaje și statistici despre sănătatea angajaților firmei respective. Asta nu e tot, mai e administratorul de sistem care poate adăuga companii, angajați ai MA. Angajații MA pot pe lângă statistici și chestionare, adăuga departamente în sistem pentru anumite firme.
Și alte lucruri de care sunt așa de sătul încât nu știu de ce m-am apucat să scriu despre asta 😛 .

De ce zic că e foarte aproape de viața reală? Pentru că la începutul proiectului am primit un client cu care noi a trebuit să menținem legătura, să scriem specificațiile de sistem și chiar să scriem un contract de licențiere.
În plus, clientul ne-a spus de la început că el se așteaptă să primească un sistem complet pentru că chiar are de gând să îl folosească. Așa că pot spune că în afară de faptul că nu primim nici un ban și că nu oferim garanție și suport/service, a fost un proiect ca în realitate.

Am scris inclusiv documentație: Project specification și arhitecture, Requirements specification, Test plan, Acceptance plan etc..
Am avut titluri: Quality manager (am fost eu), Project manager (a fost altcineva 😛 ), Database expert, Developer, Tester.

Cam asta fac eu de prin ianuarie pana acum și pot spune că suntem aproape gata. Sistemul e gata dar e deocamdată în teste. Sper ca săptămâna viitoare să îl livrăm și să ne apucăm de scris rapoartele.

Era să uit… e posibil ca pe viitor să primim oferte de la client în legătură cu dezvoltarea sistemului, suport, service sau mentenanță, bineînțeles pe bani 😉

Sper să îmi fac timp și să am chef să scriu mai des.

P.S.: Numele sistemului e AutoXL și l-am ales pentru că cei de la MA foloseau Excel înainte pentru a aduna informațiile și pentru a face diagramele, iar acum totul e automat = AutoXL.

UPDATE: Sunt poze noi pe Facebook. Linkul de sus de lânga Home sau ma găsiţi pe Facebook.

Facultatea în Suedia

După ce am scris despre cum e la facultate in Suedia (Am intrat la facultate, Sistemul de învăţământ superior din Suedia …) am primit tot felul de comentarii şi mesaje în care eram întrebat: Ce trebuie făcut pentru a merge la facultate în Suedia? Aşa că am decis să scriu un articol exclusiv pentru a … Continue reading “Facultatea în Suedia”

Bth buildings

După ce am scris despre cum e la facultate in Suedia (Am intrat la facultate, Sistemul de învăţământ superior din Suedia …) am primit tot felul de comentarii şi mesaje în care eram întrebat: Ce trebuie făcut pentru a merge la facultate în Suedia? Aşa că am decis să scriu un articol exclusiv pentru a explica ce trebuie făcut.
Nu voi scrie absolut toate etapele aici ci voi posta anumite linkuri către siteuri, in engleza, care vă vor putea ajuta.

Câteva cuvinte despre sistemul de învăţământ:

După cum am explicat şi în articolul Sistemul de învăţământ superior din Suedia, la facultaţile de aici te înscrii deobicei la un program care conţine mai multe cursuri. Fiecare curs are un număr de puncte sau credite (högskolepoäng sau HP). Anul şcolar e împărţit în 2 semestre iar fiecare semestru e împărţit în 2 perioade (läsperiod). Astefel pentru a fi considerat student full-time ar trebui să ai 15 credite per perioadă adică 30 de credite pe semestru sau 60 de credite pe an. Cursurile pot avea de la 7,5 credite până la 32,5 (poate şi mai mult nu sunt sigur). Ideea e că dacă un curs are peste 15 credite, nu înseamnă că este fulltime. Poate fi halftime dar pe două perioade. Eu am acum un curs de 32,5 puncte care se întinde pe trei perioade da cursul e halftime aşa că pentru fiecare perioadă voi urma în paralel un alt curs.
Ce înseamnă halftime şi fulltime?
Denumirile nu se referă neapărat la numărul de ore pe care le petreci la facultate pe săptămână ci de numărul de ore pe care ar trebui să le petreci ocupându-te de curs şi implicit de ”viteza” sau tactul în care se desfăşoară cursul.

Sper că se înţelege ce am vrut să explic. Oricum nu trebuie să vă faceţi prea multe probleme dacă nu aţi înţeles cum stă treaba cu creditele, cursurile şi perioadele pentru că oricum nu e treaba studenţilor să se ocupe de asta ci a profesorului responsabil cu programul (programansvarig). Am descris sistemul doar pentru a vă face o părere generală.

Pe siteul: studyinsweden.se la categoria Study Options / Basic information găsiţi informaţii despre cusuri, programe, credite etc.

Condiţii pentru a fi student în Suedia:

1. În primul rând trebuie să cunoşti foarte bine limba engleză sau suedeză (unele cursuri solicită cunoaşterea limbii engleză chiar şi pentru studentii vorbitori de suedeză. Cu alte cuvinte engleza e de bază). În Suedia, din câte ştiu eu nu se ţin cursuri în alte limbi în afară de suedeză şi engleză.

Continue reading “Facultatea în Suedia”

Moto Racing

Daca ati citit postul anterior, si v-ati uitat peste pozele d e pe pagina Poze Facebook, poate ca deja ati observat ca am asistat la o cursa de motociclete. Duminica am fost la Malmö pentru a conduce pe cineva la aeroport. Dar langa aeroportul din Malmö este un circuit de curse, numit Sturup Raceway de … Continue reading “Moto Racing”

Daca ati citit postul anterior, si v-ati uitat peste pozele d e pe pagina Poze Facebook, poate ca deja ati observat ca am asistat la o cursa de motociclete.

Duminica am fost la Malmö pentru a conduce pe cineva la aeroport. Dar langa aeroportul din Malmö este un circuit de curse, numit Sturup Raceway de care stiam de ceva timp dar pe care nu am avut niciodata sansa de a-l vizita. Asa ca dupa ce plecat de la aeroport am zis sa dau o tura pe acolo sa vad si eu circuitul. Nu as fi facut asta daca nu as fi auzit din parcarea aeroportului motoarele motocicletelor de pe circuit.

Asa ca m-am luat dupa indicatoare si am ajuns la circuit (e foarte aproape de aeroport). Am stat acolo o ora si jumatate si m-am uitat la curse, nici nu stiu cum a trecut timpul.

Sincer sa fiu nu stiu daca a fost vreun eveniment sau daca au fost doar antrenamente. Oricum a fost interesant si placut de urmarit plus ca a fost soare si duminica.

Un video (facut cu telefonul la calitatea cea mai joasa ca sa il pot trimite direct de pe mobil) :

Puteti vedea pozele accesand pagina Poze Facebook si alegand albumul Moto Racing, aici pun doar cateva.

P.S.: Nu am avut aparatul la mine, asa ca pozele si filmuletul sunt facute cu telefonul. 🙁

P.S.2 : Prima poza nu e facuta de mine evident, ci e luata de pe autolife.se

Până în Romania and beyond

Duminica trecută am ajuns în Romania. Drumul până în ţară a fost bun. De acasă până la ferry ştiam drumul destul de bine. Din păcate vaporul a avut o oră întârziere şi aşa am făcur 5 ore cu vaporul în loc de 4. După ce am coborât de pe vapor, am mers prin Germania, unde pe autostradă … Continue reading “Până în Romania and beyond”

Duminica trecută am ajuns în Romania.

Drumul până în ţară a fost bun. De acasă până la ferry ştiam drumul destul de bine. Din păcate vaporul a avut o oră întârziere şi aşa am făcur 5 ore cu vaporul în loc de 4. După ce am coborât de pe vapor, am mers prin Germania, unde pe autostradă mi-a zburat semnalizarea de la maşină. Am pierdut vreo 2 ore jumate prin Berlin căutând semnalizare şi nici măcar nu am găsit pentru că fiind sâmbătă erau service-urile închise.

Prin Cehia a fost cam proastă autostrada, dar am “scăpat” repede. Slovacia are drumuri bune, dar pe acolo am mers doar 80 Km, noroc că am luat vigneta pentru că la ieşire din Slovacia ne-a oprit poliţia ca să ne întrebe de “matriţă”.

Cum am trecut în Ungaria am şi oprit la un hotel (Hotel Rajka) unde am dormit cu 40 de euro în camera de 2 persoane şi unde am şi avut micul dejun inclus. Următoarea zi am plecat după micul dejun pe la 7:30 ora Ungariei şi am ajuns în tară pe la ora 13 după câte îmi aduc eu aminte.

De cum am intrat în ţară m-au întampinat ţiganii la vamă ca să îmi spele parbrizul,… no comment.
Drumul de la Arad la Deva a fost aşa cum trebuie. Asfaltul e nou fără nicio groapă, păcat ca e doar o singură bandă pe sens. De la Deva am făcut greşala să o iau pe Petroşani. Destul de rău drumul până la Petroşani, iar defileul Jiului la fel de prost şi îngust cum îl ştiam. De la Tg. Jiu până la Filiaş am crezut că se rupe maşina în două. Tot, da tot drumul în lucru, nu ştiu cine a făcut un aşa proiect care presupune distrugerea completă a drumului de la un capat la altul. Ajuns la Filiaş am mers ca pe autostradă până la Craiova.

În total am mers aprox 2100 km parcurşi în 24 de ore (fără distanţa parcursă şi timpul petrecut pe vapor)

Ăsta a fost drumul o să va povestesc şi ce am făcut prin Craiova. Acum sunt la Bucureşti, sâmbătă plec înapoi la Craiova iar duminică plec în Grecia unde o să stau o săptamâna.

 

Pe ultima sută de metri

Gata am intrat deja in febra plecării. Azi o să mă apuc deja să îmi strâng din lucrurile pe care urmează să le pun în bagaj. Cred că îmi voi face o listă ca să fiu sigur că nu uit nimic important. Am totuși noroc că săptămâna asta va trece repede datorită festivalului Killebom de … Continue reading “Pe ultima sută de metri”

Gata am intrat deja in febra plecării. Azi o să mă apuc deja să îmi strâng din lucrurile pe care urmează să le pun în bagaj. Cred că îmi voi face o listă ca să fiu sigur că nu uit nimic important.

Am totuși noroc că săptămâna asta va trece repede datorită festivalului Killebom de la mine din oraș.

Am cam terminat si cu cursul ăsta

În sfârşit am termiat si cu cursul asta despre baze de date si php. Saptamâna asta am prezetat şi proiectele (cel individual şi cel la care am lucrat în grup). Luni am avut şi un examen de final care a fost examen în sală, nu ca cele de până acum pe care le-am dat de … Continue reading “Am cam terminat si cu cursul ăsta”

În sfârşit am termiat si cu cursul asta despre baze de date si php. Saptamâna asta am prezetat şi proiectele (cel individual şi cel la care am lucrat în grup). Luni am avut şi un examen de final care a fost examen în sală, nu ca cele de până acum pe care le-am dat de acasă cu cărtile şi google în faţă.
Examenul a mers bine. Au fost defapt 2 examene pe care le-am dat în acelaşi timp. La examenul despre php şi JavaScript nu au fost probleme, totul clar, la partea de baze de date însă au fost subiecte care mi-au dat mai mult de gândit. Treaba e că toţi ceilalţi din clasă au zis că la baze de date a fost mult mai greu, dar vom vedea…

Proiectele au mers bine. Cel la care am lucrat în grup a fost destul de complex şi deasta nici unul dintre grupuri nu a avut timp să îl termine. Dar fiecare am făcut cât şi ce am putut.
Problema a fost că s-au reorganizat grupurile şi nu am mai putut continua cum am fi vrut noi. Dar partea frumoasă a fost ca 3 dintre cele 4 noi grupuri au ales designul făcut de grupul meu în cursul trecut (am scris aici, iar noul link către proiect e TKL).

Proiectul individual a mers foarte bine după părerea mea. Am avut ceva de muncă la el…, dar imi place ce a ieşit şi mi-a plăcut şi ceea ce am învăţat lucrând la el. Uite şi un link către site: Device Advice. Siteul arată în mare parte la fel ca şi data trecută asta pentru că acum nu am mai lucrat la design, ci la funcţionabilitate.

În primul rând am conectat siteul la o bază de date mysql aşa încât toate articolele sunt stocate acolo. Am implementat o funcţie de filtrare a postărilor după categorie/an/lună, iar filtrele pot fi combinate dar şi activate/dezactivate prin click. Am făcut posibilă înregistrarea utilizatorilor noi iar datele sunt şi ele stocate în baza de date. Utilizatorii înregistraţi pot scrie comentarii. O funcţie la care am lucrat destul de mult a fost împărţirea postărilor pe pagini şi păstrarea filtrelor atunci când se trece la o altă pagină.
Am lucrat ceva şi la partea de administrare. Adminul poate scrie articole noi, adăuga categorii, poate şterge şi edita articole. Comentariile pot fi aprobate sau dezaprobate, editate sau şterse de către admin.

Aş vrea să public şi să folosesc siteul mai tarziu dar mai întâi vreau să mai lucrez puţin la el. Aş vrea să le dau utilizatorilor posibilitatea să îşi modifice parola. Iar în cazul în care unul din utilizatori nu îşi mai aminteste parola aş vrea să pot face posibilă reactivarea ei prin email.
Iar legat de comentarii, aş vrea să primesc un email pentru fiecare comentariu adăugat, chestie care se rezolvă foarte uşor în php.

Cam atât despre cursul asta. De luna viitoare începe altul.